Filmul accidentului din Timișoara în care a murit Dănuț, un geniu al ROBOTICII: „Vai de capul meu! Praf mașina”

Filmul accidentului din Timișoara în care a murit Dănuț, un geniu al ROBOTICII: „Vai de capul meu! Praf mașina”
Un membru al echipei campioane de robotică Delta Force, mort în accidentul de la Timișoara / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 23/02/2023, 21:47

Un geniu al roboticii, care a câștigat zeci de concursuri internaționale în echipa României, a murit în urma unui grav accident de maşină într-un pasaj din Timişoara. Era cu trei prieteni. Șoferul, începător, a pierdut controlul, iar maşina a ricoşat din zid sub un camion. Impactul a fost fatal și pentru Dănuț Tol, care avea doar 19 ani.

„Vai de capul meu! Praf maşina!”.

Cu doar câteva minute înainte să ajungă un morman de fiare, maşina este suprinsă de camerele de supraveghere din oraş. Puţin după miezul nopţii, a intrat, cu viteză, spun martorii, în pasajul Michelangelo din centrul Timişoarei. Dănuţ era în autoturism cu trei prieteni, doi băieţi şi o fată. La volan, fostul său coleg de liceu, care avea permis de conducere de doar două luni. Şoferul n-a mai reuşit să controleze maşina şi şi-a condus prietenii spre moarte. A intrat pe contrasens şi a lovit zidul pasajului. Din sens opus, venea un camion care nu a mai putut să evite impactul.

Şoferul şi pasagerul din dreapta au ajuns la spital cu răni grave. Dănuţ avea 19 ani şi visa să schimbe lumea cu ajutorul tehnologiei. De patru ani, era membru al echipei de robotică Delta Force din Arad şi acum se bucura de studenţie: era „boboc” la Politehnică.

A câştigat zeci de concursuri și a purtat steagul României pe umeri

Anul trecut, alături de colegii săi, a reuşit o performanţă uluitoare la campionatul mondial de robotică din America. Pentru prima oară, în istoria de trei decenii a competiţiei, o ţară a reuşit să detroneze Statele Unite.

Dănuţ a câştigat zeci de concursuri, a purtat steagul României pe umeri şi a ridicat mulţimi de spectatori în picioare.

„Era student anul întâi la Mecatronică. A intrat fără admitere pentru că a avut rezultate foarte bune la competiţia de robotică din SUA. Avea viitorul în faţă”, spune Virgil Stoica, decan Politehnica Timișoara.

Era un copil foarte inteligent, înţelegea foarte clar ce îi ceream, mă puteam baza pe el întotdeauna, spune și Cora Bucur, fosta dirigintă. Colegii săi de la robotică sunt devastaţi şi au postat un mesaj emoţionant: „De azi înainte, nu-l vom mai căuta la telefon sau acasă pentru a-l convoca la echipă, nu îi vom mai putea spune să vină să ne ajute când dăm de greu”. Miercuri, Dănuţ ar fi trebuit să participe la o nouă competiţie.

„Era un copil foarte dedicat”

Mentorul echipei Delta Force, Corina Botoşan, a spus despre Dănuţ Tol că era un băiat „foarte dedicat”, iar vestea dispariției lui a şocat toată echipa de robotică din Arad.

„Suntem şocaţi de vestea tristă pe care am primit-o, nu îmi găsesc cuvintele să îmi exprim durerea. Dănuţ era membru al Delta Force încă din al doilea an de existenţă a echipei, adică de mai bine de patru ani. Era un copil foarte dedicat şi pasionat de robotică şi era implicat în noul proiect FIRST Robotics, care va se va ține luna viitoare la Istanbul şi unde suntem singura echipă participantă din România”, a declarat Corina Botoşan.

Ea a adăugat că Dănuţ era membru Delta Force de când era elev în clasa a IX-a. Dănuț Tol urma cursurile Universității de Politehnică din Timişoara, fiind student în anul I și coleg cu Octavian Dragoş-Botoşan, fondatorul echipei campioane de robotică a Liceului Naţional de Informatică Arad.

Biroul de presă al ISU Timiş a informat că în autoturismul implicat în accident au fost identificate patru victime încarcerate, dintre care două conştiente, cu multiple traumatisme, şi alte două (un bărbat şi o femeie) care au fost declarate decedate. Accidentul a avut loc pe bulevardul Corneliu Coposu din Timişoara.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal